Art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. O eroare de traducere în versiunea în limba română. Efecte în practica judiciară

Curierul judiciarO eroare de traducere în versiunea în limba română a art. 1 din Protocolul nr. 12  la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pe fondul căreia s-a suprapus o interpetare restrictivă şi literală a unei instanţe de judecată din ţară, a determinat consecinţa unei erori judiciare. Eroarea judiciară a fost îndreptată în calea de atac, însă îndreptarea erorii de traducere, nefiind de competenţa instanţei de judecată, încă nu a avut loc. Prezentul articol este o pledoarie în sensul îndreptării grabnice a acestei erori.

1. Conţinutul erorii de traducere

În versiunea sa românească, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se prezintă astfel: „1. Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie. 2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menţionate la paragraful 1„. Potrivit versiunii autentice în limba franceză, acelaşi text debutează astfel: „La jouissance de tout droit prévu par la loi […]„. Potrivit versiunii autentice în limba engleză, textul în cauză se prezintă în următoarea formă: ” The enjoyment of any right set forth by law […]„. În fine, traducerea pentru care s-a optat în limba română este, cum s-a văzut, „Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege […]„. Traducerea în limba română este incorectă. Raportat, bunăoară, la versiunea autentică franceză a textului, trebuie făcute următoarele precizări.

În Dreptul civil francez, în ceea ce priveşte capacitatea civilă a persoanei, se disting, la fel ca şi în Dreptul civil român, două categorii[1]:

  •  capacitatea de folosinţă – „capacité de jouissance„;
  •  capacitatea de exerciţiu – „capacité d’exercice„.

Cu titlu de exemplu, expresia „avoir la jouissance de ses droits” se traduce[2] prin „a avea folosinţa drepturilor„. Prin urmare, în textul convenţional anterior citat, expresia La jouissance de tout droit prévu par la loi cu care debutează versiunea autentică franceză NU se traduce în mod corect prin Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege, pentru motivul că La jouissance de tout droit, în Dreptul francez, are înţelesul de Folosinţa oricărui drept.

2. Consecinţe judiciare ale versiunii greşite în limba română

Vom angaja o discuţie despre problemele teoretice şi practice pe care le creează eroarea de traducere semnalată pornind de la analiza unei Sentinţe pronunţate de Tribunalul Timiş într-un litigiu de contencios administrativ, în anul 2012.

2.1. Circumstanţele cauzei

Reclamanta a fost victima uneia dintre demenţele sistemului comunist, fiind strămutată în Bărăgan odată cu familia sa, pe când avea 3 ani, alături de alte circa 40.000 de familii din vestul României. După Revoluţia din 1989, cei 3 fraţi ai reclamantei au solicitat şi au obţinut indemnizaţia lunară pentru strămutaţi pe motive politice prevăzută de Decretul-Lege nr. 118/1990. Reclamanta, care emigrase între timp în Germania, renunţase la cetăţenia română anterior momentului 1989. Ea a introdus la autoritatea română competentă o cerere pentru plata  indemnizaţiei prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 în anul 2011. Cererea i-a fost respinsă pentru unicul motiv al neîndeplinirii condiţiei cetăţeniei române, prevăzută de Decretul în discuţie. În aceste condiţii, reclamanta s-a adresat secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Timiş cu o cerere de anulare a Deciziei de respingere a cererii de indemnizare. Temeiul juridic principal al cererii a fost dat de art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privitor la dreptul la nediscriminare.

2.2. Prima instanţă a interpretat literal versiunea eronată în limba română a art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

Tribunalul Timiş a respins cererea reclamantei cu următoarea motivare: „Astfel, instituind în sarcina statelor membre obligaţia cu caracter general de a interzice orice formă de discriminare, prevederile art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului stauează că „(1). Exercitarea oricărui drept [N.B. – sublinierea aparţine instanţei] prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie. 2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menţionate la paragraful 1″. După cum se poate observa, discriminarea se raportează la exerciţiul unor drepturi prevăzute de lege. Or, în speţă, reclamanta nu se poate prevala de un asemenea drept – ca urmare a faptului că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de actul reparator pentru recunoaşterea acestuia. Prin urmare, nu se poate discuta în cazul reclamantei de un tratament discriminatoriu la care aceasta ar fi fost supusă de autorităţile române, pentru simplul motiv că reclamanta nu este titulara unui drept. Împrejurarea că Statul român – prin actul normativ instituind măsuri reparatorii – nu îi recunoaşte acesteia vocaţia la a obţine compensaţiile acordate propriilor resortisanţi nu constituie, în sine, o discriminare care să atragă incidenţa Protocolului nr. 12„.

Concluzia primei instanţe poate fi reformulată, practic, în felul următor: discriminarea se raportează doar la exerciţiul drepturilor prevăzute de lege, urmând că folosinţa acestora scapă controlului Protocolului 12 în materia nediscriminării. Cu alte cuvinte, Protocolul 12 ocroteşte dreptul la nediscriminare doar în ce priveşte capacitatea de exerciţiu a persoanei şi se opreşte cu protecţia la porţile capacităţii de folosinţă, pe care o ignoră. O asemenea interpretare este în perfect acord cu versiunea în limba română a textului analizat, şi în vădit dezacord cu versiunile autentice ale Protocolului 12, precum şi cu spiritul şi cu scopul acestei reglementări. Se pune problema remediilor care există pentru a contracara efectele nefaste ale erorii de traducere în limba română a acestui text de Convenţie.

3. Remediul versiunii eronat traduse: versiunile autentice

În situaţia prezentată, remediul este stabilit de art. 33 din Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor: „Când un tratat a fost autentificat în două sau mai multe limbi, textul său are aceiaşi valoare în fiecare din aceste limbi, afarã numai dacã tratatul nu dispune sau dacã pãrţile nu convin ca, în caz de divergenta, unul din texte sa aibã precãdere.
2. O versiune a tratatului în alta limbă decât cele în care textul a fost autentificat nu va fi consideratã drept text autentic decât dacã tratatul prevede sau dacã pãrţile au convenit aceasta.
3. Termenii unui tratat sunt presupusi a avea acelaşi înţeles în diversele texte autentice.
[…]”.
În aplicarea Convenţiei de la Viena, cele două versiuni autentice ale Protocolului nr. 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sunt menţionate la finele textului acestui Protocol:

„Încheiat la Roma, la data de 04 noiembrie 2000 în limbile engleză şi franceză, ambele texte fiind egal autentice […]”. Prin urmare, versiunile de referinţă în aplicarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului sunt cele în limbile engleză şi franceză, urmând că orice termen din celelalte versiuni, dacă naşte dubii în interpretare, trebuie raportat la termenii-sursă din versiunile autentice amintite.

4. Un alt remediu: scopul şi obiectul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului

 Însăşi Curtea de la Strasbourg s-a confruntat cu situaţii în care a avut de lămurit probleme de terminologie, create de această dată chiar de versiunile autentice ale Convenţiei. Astfel, în cauza Brogan c. Regatul Unit/1988, Curtea de la Strasbourg a trebuit să supună analizei un termen care, în cele două versiuni autentice ale Convenţiei, are înţelesuri uşor diferite. Prin paragraful 59 al hotărârii Curtea a observat că instanţa de la Strasbourg trebuie să facă acea interpretare a termenilor care „să fie cea mai adecvată ca să atingă scopul şi să realizeze obiectul” Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Soluţia este în perfect şi firesc acord cu art. 31, pct. 1, din Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor. Acest text convenţional dispune astfel: „Un tratat trebuie să fie interpretat cu bună credinţă […] în lumina obiectului şi scopului său”. La Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor trimite şi hotărârea în cauza Brogan c. Regatul Unit/1988, amintită anterior, în care, tot prin paragraful 59, Curtea de la Strasbourg consideră obligatorie aplicarea Convenţiei de la Viena în situaţia în care se pune problema interpretării unui termen dintr-un tratat. Or, potrivit preambulului Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, unul dintre scopurile acesteia este să asigure aplicarea „efectivă” a drepturilor pe care le enunţă. În speţă, art. 1 din Protocolul 12 nu poate fi efectiv şi eficient decât dacă ocroteşte dreptul la nediscriminare nu numai în ce priveşte capacitatea de exerciţiu a persoanei, ci şi în ce priveşte capacitatea sa de folosinţă. Versiunea greşit tradusă în limba română văduveşte textul convenţional de efectivitatea care i-a fost destinată de autorii Convenţiei. Dovada stă în soluţia judecătorească anterior expusă.

5. Aplicarea celor două remedii de către Curtea de Apel Timişoara

 Învestită cu recursul împotriva Sentinţei înainte evocate a Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Timişoara, prin Decizia nr. 8706/2013, a stabilit următoarele: „Curtea constată că reclamanta a invocat în mod corect faptul că traducerea textului Protocolului nr. 12 prin Legea nr. 103/2006 este criticabilă, raportat la versiunile oficiale franceză şi engleză ale acestui protocol. Astfel, în timp ce art. 1 alin. 1 a fost transpus în legislaţia naţională ca referindu-se la „exercitarea oricărui drept prevăzut de lege” – traducere care a determinat instanţa de fond să considere că această noţiune reglementează exclusiv exerciţiul unui drept, iar nu şi recunoaşterea sa prin lege – Curtea constată că versiunea oficială franceză se referă la „la jouissance de tout droit prévu par la loi”, noţiune care include nu numai capacitatea de exerciţiu, dar şi capacitatea de folosinţă, ceea ce determină Curtea să concluzioneze că cel puţin una din versiunile oficiale face referire nu numai la recunoaşterea unei exercitări nediscriminatorii a unor drepturi a căror reglementare este lăsată la aprecierea statelor membre, ci la însuşi modul de reglementare a sferei drepturilor respective, cu înlăturarea oricăror bariere de discriminare. De altfel, această interpretare este confirmată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Poirrez, în care a reţinut existenţa unei discriminări pe criterii de cetăţenie […]. În acest context este de observat că Protocolul 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 14 din aceeaşi Convenţie – astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului – vizează şi modul în care sunt recunoscute drepturile respective de legislaţia statului membru în cauză, nu numai exercitarea lor, astfel încât interpretarea instanţei de fond apare ca fiind eronată sub acest aspect„. Prin urmare, chiar fără să invoce în mod explicit art. 31, pct. 1, şi art 33 din Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor, Curtea de Apel Timişoara a realizat interpretarea textului aflat în analiză în acord cu litera şi spiritul Convenţiei de la Viena şi, conex, cu scopul şi obiectul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

6. În fine, remediul esenţial: înlocuirea termenului tradus greşit cu termenul corect

Potrivit art. 3, lit. c, din OG nr. 15/1998 privind Institutul European din România, această instituţie „coordonează proiectele de traducere a acquis-ului comunitar în limba română şi a legislaţiei româneşti în limbile de lucru ale Uniunii Europene„. iar potrivit lit. f, Institutul „prezintă Guvernului, prin intermediul Direcţiei armonizare legislativă cu acquis-ul comunitar din cadrul Ministerului Integrării Europene, rapoarte de analiză a situaţiei, tabele de corespondenţă şi evaluarea modului de implementare a legislaţiei armonizate„. În virtutea acestor prerogative legale, Institutul European din România poate şi trebuie să iniţieze demersurile legale în vederea înlocuirii termenului greşit tradus din debutul art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

7. Un argument comparativ pentru care eroarea de traducere analizată este flagrantă

 Dincolo de argumentele în Drept înainte prezentate, care converg spre o eroare evidentă de traducere, adăugăm unul contextual, pur lingvistic. Propunem întâi un scurt excurs prin textele art. 10 şi art. 11 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în versiunile franceză, versiune autentică, aşa cum am precizat supra, şi română. Art. 10: ” 1. Toute personne a droit à la liberté d’expression / Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare […] 2. L’exercice de ces libertés comportant des devoirs et des responsabilités peut être soumis à certaines formalités, conditions, restrictions ou sanctions / Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni […]”. Art. 11: „1. Toute personne a droit à la liberté de réunion pacifique et à la liberté d’association / Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere […] 2. L’exercice de ces droits ne peut faire l’objet d’autres restrictions que celles qui, prévues par la loi / Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege […]”. Observând alin. 2 din aceste reglementări, se constată că traducătorul român a echivalat în mod corect francezul „l’exercice” cu „exercitarea„. Dar când ajungem la art. 1 din Protocolul 12 vedem că tot „exercitarea” a devenit echivalentul românesc şi pentru „la jouissance„. Cu alte cuvinte, traducătorul român a echivalat cu acelaşi cuvânt, „exercitarea„, două cuvinte franceze diferite, „l’exercice” şi „la jouissance„, care nu numai că nu sunt sinonime, dar reprezintă categorii juridice distincte recunoscute ca atare şi în doctrina românească, şi în doctrina franceză. Eroarea de traducere se vădeşte cu atât mai flagrant în aceste condiţii.

8. Cu ce înlocuim termenul greşit tradus?

Continuând observarea art. 10 şi art. 11 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului anterior citate, se poate lesne constata că în primul aliniat al fiecăruia dintre aceste două articole autorii Convenţiei au recunoscut câte un drept din panoplia de drepturi asupra căreia operează capacitatea de folosinţă a unei persoane (înţeleasă potrivit art. 34 C.civ.). Simultan, prin al doilea aliniat al fiecăruia dintre aceste două articole, autorii Convenţiei au reglementat limitările posibile ale acestor drepturi. La prima vedere, observând atât versiunea autentică franceză, cât şi pe cea românească, s-ar spune că al doilea aliniat reglementează limitări în capacitatea de exerciţiu („l’exercice/exercitarea„) cu privire la drepturile respective. O asemenea concluzie ar fi greşită. Atragem atenţia asupra faptului că, în lumina celor definite în Codul civil român şi în doctrina conexă referitor la capacitatea de folosinţă şi la capacitatea de exerciţiu, limitările despre care vorbim vizează limitări în capacitatea de folosinţă. Ai, de principiu, dreptul la libertatea de exprimare, ceea ce ţine de capacitatea ta de folosinţă, dar nu ai dreptul să exprimi opinii injurioase sau extremiste, ceea ce reprezintă limitări tot în sfera capacităţii de folosinţă. Ai, de principiu, dreptul la liberă asociere, ceea ce ţine de capacitatea ta de folosinţă, dar nu ai dreptul la asociere împotriva ordinii de stat, ceea ce reprezintă o limitare tot în sfera capacităţii de folosinţă. În Dreptul civil român, după cum ştim, restricţiile în sfera capacităţii de exerciţiu ale persoanei fizice sunt condiţionate doar de gradul de discernământ şi sunt reglementate în funcţie de vârstă şi de starea discernământului. În schimb, restricţiile în sfera capacităţii de folosinţă sunt mult mai numeroase şi se fondează pe criterii diverse.

Cu toate acestea, este evident că versiunea autentică franceză trimite, prin aliniatele nr. 2 ale articolelor anterior citate, în mod expres la exerciţiul/exercitarea („l’exercice”) drepturilor respective, iar versiunea românească a textelor respectă această opţiune, astfel încât este clar că pentru autorii Convenţiei distincţiile de mai sus, prezente în doctrina şi legislaţia franceză (preluate şi de doctrina şi de legislaţia românească), nu au fost considerate relevante şi nu au fost luate în considerare la elaborarea Convenţiei. Un argument puternic în acest sens este şi acela potrivit căruia Convenţia se adresează tuturor statelor europene, iar unele dintre aceste nu împărtăşesc distincţiile acceptate şi practicate în alte state în chestiunile aflate în dicuţie. Rezultă că, în textul Convenţiei, graniţa dintre capacitatea civilă de folosinţă şi capacitatea civilă de exerciţiu este mai laxă şi mai permisivă decât aşa cum o cunoaştem în dreptul francez sau în dreptul românesc.

Pe linia acestei concluzii, revenim la întrebarea din subtitlu, pe care o reformulăm: Cum traducem termenul  La jouissance din expresia La jouissance de tout droit cu care debutează art. 1 din Protocolul nr. 12, astfel încât înlocuirea să respecte: 1. scopul acestui Protocol şi scopul Convenţiei însăşi, constând în efectivitatea protecţiei drepturilor omului în general, şi a dreptului la nediscriminare în particular; 2. delimitarea mai puţin strictă între capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu pe care autorii Convenţiei au avut-o în vedere; 3. acordul cu sistemul de drept românesc, în care o asemenea delimitare este precis reglementată în Codul civil şi adoptată de mult în doctrină? Opinăm după cum urmează. Varianta „la jouissance = exercitarea„, din varianta actuală a textului, nu respectă exigenţa de la pct. 3 anterior menţionat şi conduce prin ricoşeu la nesocotirea exigenţei de la pct. 1. Într-adevăr, din moment ce în sistemul de drept civil românesc se face o diferenţiere netă între capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu, a echivala la jouissance cu exercitarea înseamnă a scoate textul în cauză din sfera capacităţii de folosinţă şi a restrânge aplicarea sa doar la exercitarea drepturilor subiective, ceea ce trădează scopul Protocolului şi al Convenţiei. O asemenea variantă a generat, de altfel, şi aberaţii judiciare de tipul celei evocate supra, la pct. 2 al prezentului studiu. Varianta „la jouissance = folosinţa„, orientată invers decât varianta precedentă, ar privilegia capacitatea de folosinţă şi ar oculta capacitatea de exerciţiu, nesocotind exigenţa 3 anterior enunţată şi, din nou în mod indirect, exigenţa referitoare la respectarea scopului Protocolului 12 şi al Convenţiei. Considerăm, în concluzie, că varianta „la jouissance = folosinţa şi exerciţiul” ar răspunde plenar tuturor celor 3 exigenţe înainte enumerate. Ea ar împlini scopul reglementării convenţionale, ar complini pentru justiţiabilii şi judecătorii români laxitatea delimitării între folosinţa şi exerciţiul drepturilor, pe care autorii Convenţiei o practică în textul acesteia, şi, în fine, ar plasa dreptul la nediscriminare prevăzut de Protocolul 12 atât în sfera de interes a capacităţii de folosinţă, cât şi în sfera de interes a capacităţii de exerciţiu, eliminând orice dubiu şi făcând imposibilă o nouă eroare judiciară rezultată din interpretarea literală a textului respectiv, aşa cum s-a întâmplat în cauza descrisă supra.

9. Art. 14 din Convenţie, în aceeaşi situaţie

Potrivit versiunii româneşti, „Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta

Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire […]„. În versiunea autentică franceză,

La jouissance des droits et libertés reconnus dans la présente Convention doit être assurée, sans distinction aucune […]„. Viciul de traducere în limba română este identic cu cel semnalat la Protocolul nr. 12.

10. Concluzii

Încheiem cu observaţia că, din păcate, nu doar textul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului cunoaşte erori de traducere în limba română, ci şi alte acte normative preluate prin traducere din legislaţia europeană se găsesc în aceeaşi situaţie. Menţionăm, cu titlu de exemplu, observaţiile făcute în acest sens de prof. univ. dr. Florin Streteanu în Tratat de drept penal, Partea generală, vol. I, C.H.Beck, 2008, pag. 198 şi 205. Distinsul autor semnala la vremea respectivă o eroare de traducere în limba română în textul art. 34, al. 1, din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie internaţională, forma în vigoare la data publicării cărţii. Cum eroarea făcută este pe jumătate iertată dacă, într-un final, este îndreptată, ne exprimăm speranţa că, cel puţin în cazul semnalat în prezentul articol, îndreptarea se va produce cât de curând. Miza este evitarea unor noi erori judiciare.

————————————

Avocat Secoșan Ferdinand – Baroul Timiș

Articolul a apărut în nr. 5/2015 al revistei Curierul Judiciar.

Cuprinsul numărului 5/2015 al revistei Curierul Judiciar se găsește aici: http://www.curieruljudiciar.ro/2015/06/27/curierul-judiciar-nr-42015/


[1] Conf. Univ. dr. Diana Dănişor – Dicţionar juridic român-francez/francez -român, CH Beck, 2008, pag. 487

[2] idem, pag. 626

Lăsați un comentariu