Remunerarea ”specială” a magistraților. Un argument inedit

Curierul Judiciar

Articolul a apărut în nr. 1/2020 al revistei Curierul Judiciar.

Problema pensiilor de serviciu ale magistraților este o parte a problemei mai largi a remunerării acestei profesii. Cuantumul pensiilor de serviciu și al salariilor magistraților are, astăzi, un evident caracter ”special”, raportat la nivelul general de venituri din România. Subiectul prezentului articol este îndreptățirea acestui cuantum special, raportată la un context reglementativ neașteptat pentru cei mai mulți dintre cititori: cel al securității naționale. Vom încheia cu unele referiri la măsura în care și alte domenii de activitate (administrative, educaționale, de sănătate) își pot baza viitoare revendicări pe argumente de securitate națională.

Dreptul magistraților la pensie de serviciu este perfect justificat și vom argumenta de îndată în acest sens. Mai greu de înțeles este protestul dânșilor în forma suspendării activităților profesionale, în condițiile în care controlul a posteriori de constituționalitate pe care Curtea Constituțională urmează să îl facă recent adoptatei legi de abrogare a pensiilor de serviciu nu poate avea decât un rezultat previzibil: constatarea neconstituționalității unei asemenea prevederi în cazul magistraților. Și aceasta din simplul motiv că, într-o situație identică, instanța constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 20 / 2000 în sensul în care pensia de serviciueste justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună militarii şi magistrații”. Magistrații cunosc valoarea asigurantă, să-i spunem, a acestei decizii, astfel încât, odată sesizată Curtea Constituțională, nu există niciun dubiu că reglementări de tipul celei în discuție nu au nicio șansă să intre în vigoare și să producă efecte juridice. Este un story cu final cunoscut, motiv pentru care rațiunea întreruperii în semn de protest a activităților profesionale este greu de găsit. Nu ideea de protest ne nedumerește, ci forma extremă aleasă: oprirea activităților. Nu la fel stau lucrurile cu grefierii, care nu beneficiază de colacul de salvare al unei decizii similare a instanței constituționale.

”Sugestii”, ”influențe incorecte”, ”interferențe”, ”presiuni exterioare”

Instanțe și organisme europene relevante –  Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Comisia de la Veneția, au pronunțat de-a lungul timpului hotărâri sau, după caz, au emis avize, prin care au stabilit în mod explicit dreptul magistraților la remunerații, inclusiv în forma pensiei, care să le asigure în mod real independența și imparțialitatea. Problema esențială care credem că trebuie evidențiată din capul locului este potențialul enorm de corupție pe care îl poate avea un sistem de justiție neprotejat de suficiente mijloace împotriva acestui risc etern. Art. 2 din „Principiile fundamentale ale independenței sistemului judiciar„, emise de Organizația Națiunilor Unite în anul 1985, stipulează grăitor în acest sens: „sistemul judiciar va decide în problemele care îi sunt inaintate imparțial, […] fără  vreo restricție, influență incorectă, sugestie, presiune, amenințare sau interferență, directă sau indirectă, din orice parte sau pentru orice motiv„.   ”Influență incorectă”, ”sugestie”, ”presiune”, ”interferență”, sunt cuvinte care țin, de ce să ne ascundem,  și de dicționarul eufemismelor corupției. În același sens s-a exprimat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza  C‑64/16, Asociația Sindicală a Judecătorilor Portughezi c. Curtea de Conturi din Portugalia, prin paragrafele 44 și 45 (invocate în recentele luări de poziție ale asociațiilor magistraților): ” Noțiunea de independență presupune în special ca organismul respectiv să își exercite funcțiile jurisdicționale […] protejat de intervenții sau de presiuni exterioare susceptibile să aducă atingere independenței de judecată a membrilor săi și să influențeze deciziile acestora […] Or, la fel ca inamovibilitatea membrilor organismului vizat […], perceperea de către aceștia a unei remunerații cu un nivel adecvat în raport cu importanța funcțiilor pe care le exercită constituie o garanție inerentă independenței judecătorilor” (această cauză a C.J.U.E. nefiind, în paranteză o spunem, cel mai bun argument în sprijinul solicitărilor asociațiilor de magistrați, cu excepția paragrafelor anterior citate, pentru motive asupra cărora nu ne vom opri aici). Prin urmare, o remunerație adecvată a sistemului judiciar este o măsură destinată inclusiv protecției acestui sistem împotriva ”intervențiilor” și ”presiunilor exterioare”, după cum Curtea de la Luxemburg însăși se exprimă. Exemplele relevante pot continua, dar credem că cele deja expuse conturează suficient ceea ce dorim să subliniem: se recunoaște unanim, la nivel internațional, că din arsenalul de protecție a imparțialității și independenței magistraților trebuie să facă parte în mod obligatoriu și mijloace financiare adecvate, care să contrabalanseze cât se poate de mult tentațiile  corupției.

Corupția, o problemă de securitate a Uniunii Europene și a României

Prevenția eficientă, în măsura posibilului, a corupției în verigile cheie ale statului / statelor este o chestiune de securitate a Uniunii Europene, prevăzută expres în Strategia de Securitate internă a Uniunii Europene, aprobată de Consiliul European în 25-26 martie 2010, precum și o chestiune de securitate națională a României, rezultată și din documentul anterior amintit, și din Ghidul Strategiei Naționale de Apărare a Țării, aprobat prin Hotărâre de Consiliul Suprem de Apărare a Țării în 10 decembrie 2015.

Strategia de Securitate internă a U.E. este cât se poate de limpede la finele primului paragraf din pag. 14: ”corupția reprezintă o amenințare la adresa fundamentelor sistemului democratic și ale statului de drept”.

Încă și mai relevant pentru subiectul în discuție este Ghidul Strategiei Naționale de Apărare a Țării, aprobat de C.S.A.T. Acesta enunță 19 obiective de securitate națională. Primul dintre ele are o directă legătură cu activitatea magistraților: ”promovarea și asigurarea exercitării neîngrădite a drepturilor și libertăților fundamentale”. Al doilea derivă firesc din primul: ”asigurarea ordinii de drept și buna funcționare a justiției”.  Abia apoi vin la rând obiective de securitate națională vizând funcționarea economiei, securitatea la Marea Neagră, parteneriatul cu NATO etc. Unica vulnerabilitate identificată ca fiind corelată cu cele două obiective anterior citate este corupția, despre care se afirmă următoarele: ”afectează încrederea în statul de drept și în actul de justiție și în instituțiile statului, generează prejudicii economiei și afectează potențialul de dezvoltare a țării […], generează disfuncții în […] justiție […]”.  Ca direcții de acțiune pentru asigurarea celor două obiective de securitate națională sunt enumerate 13 căi, între care a 9-a are următoarea formulare: ”[…]alocarea de resurse printr-un proces integrat, continuu, multianual și riguros de planificare la nivel național”. Încheiem acest sumar excurs prin Ghidul Strategiei Naționale de Apărare a Țării cu observația că și Strategia de Securitate internă a U.E., în egală măsură, include buna funcționare a justiției între condițiile de securitate internă a Uniunii Europene.

Prin urmare, două documente de securitate, unul european și unul național, rețin justiția și corupția între chestiunile care preocupă decidenții în domeniul securității și apărării, iar documentul național adaugă expres ideea că ”alocarea de resurse” este o direcție de acțiune în vederea asigurării obiectivului de securitate reprezentat de buna funcționare a justiției.

În recenta Scrisoare deschisă a magistraților români, publicată pe internet în cursul lunii ianuarie 2020, se afirmă, corect, următoarele: ” salarizarea judecătorilor şi procurorilor trebuie să le asigure acestora o reală independenţă economică, condiţie necesară pentru protecţia acestora împotriva oricărei atingeri aduse independenţei şi imparţialităţii lor în înfăptuirea actului de justiţie”. Referirea la ”orice atingeri aduse independenţei şi imparţialităţii lor” include, cu prioritate, în lumina celor deja expuse anterior, ideea că remunerarea magistraților trebuie adusă la un nivel suficient de înalt pentru a se putea aprecia în mod rezonabil că riscul de corupție este diminuat semnificativ. Credem că documentele de securitate națională și europeană la care am făcut deja referire întregesc convingător argumentele magistraților din această scrisoare deschisă.

Pentru Curtea Constituțională, corupția nu este o chestiune de securitate națională. Decizia nr. 91 / 2018

Potrivit considerentelor exprimate de Curtea Constituțională a României în paragraful 81 al Deciziei nr. 91 din 28 februarie 2018, ” săvârşirea unor infracţiuni determinate, precum cele de corupţie sau cele contra patrimoniului, nu va putea fi calificată drept o ameninţare la adresa securităţii naţionale, chiar dacă faptele aduc atingere gravă anumitor drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţenilor români. Aceasta deoarece, deşi unele infracţiuni sunt de natură să aducă atingere gravă anumitor drepturi şi libertăţi fundamentale fiind în interesul general sancţionarea acestor fapte, acestea nu au amploarea necesară calificării lor ca ameninţări la adresa securităţii naţionale”. 

Este imposibil de conciliat ideea din Strategia de Securitate internă a U.E., anterior amintită (”corupția reprezintă o amenințare la adresa fundamentelor sistemului democratic și ale statului de drept”) cu ideea din Decizia Curții Constituționale (”săvârşirea unor infracţiuni determinate, precum cele de corupţie sau cele contra patrimoniului, nu va putea fi calificată drept o ameninţare la adresa securităţii naţionale”). Nici  Ghidul Strategiei Naționale de Apărare a Țării, aprobat de C.S.A.T., nu scapă de această dilemă, din moment ce Consiliul Suprem de Apărare a Țării constată, cum am văzut deja, că actele de corupție ” afectează încrederea în statul de drept […] în actul de justiție […] în instituțiile statului, […] afectează potențialul de dezvoltare a țării”, în timp ce Curtea Constituțională nu dă o asemenea relevanță faptelor de corupție, punând infracțiunile de corupție pe același taler cu cele contra patrimoniului. Adică cu furtul și cu tâlhăria, între altele.

Considerentele Curții Constituționale anterior evocate nu afectează, însă, nici conținutul Ghidului Strategiei Naționale de Apărare a Țării, aprobat de C.S.A.T., nici, cu atât mai puțin, conținutul Strategiei de Securitate internă a U.E. Argumentele în acest sens sunt evidente în ultimul caz, iar în primul vom observa doar următoarele. Hotărârea C.S.A.T. de aprobare a Ghidului Strategiei Naționale de Apărare a Țării nu este dată în vederea executării în concret a dispozițiilor Legii nr. 51 / 1991 privind securitatea națională a României, cu privire la care Curtea Constituțională s-a pronunțat în Decizia înainte citată. Destinatarul acestei Decizii este, indirect, orice titular de mandat de supraveghere tehnică în chestiuni de securitate națională, mandat bazat pe art. 3, lit f., din Legea amintită, articol stabilit în parte drept neconstituțional  (în mod corect, apreciem) în ceea ce privește o sintagmă din cuprinsul său. Prin urmare, cât timp Hotărârea C.S.A.T. nu stabilește reguli de supraveghere tehnică pe mandat de securitate națională care să contrazică art. 3, lit f., din Legea securității naționale, în forma rămasă în vigoare după Decizia Curții Constituționale, Hotărârea C.S.A.T. este legală. Ea stabilește obiective, direcții de acțiune, vulnerabilități etc. în chestiuni de securitate națională, fără să existe nicio obligație legală de preluare a considerentelor din hotărâri ale Curții Constituționale. Problemele juridice pe care le pune contradicția sumar analizată aici sunt mai complexe și pot face subiectul unui articol de drept dedicat.

Remunerația unor categorii profesionale prin prisma exigențelor de securitate națională

Am argumentat în sensul în care o remunerație de înalt nivel pentru magistrați, privind atât salariul, cât și pensia, are rațiuni convingătoare de securitate națională, bazate pe texte emise în materie atât în România, cât și în Uniunea Europeană.  Este o măsură cu o necesitate indiscutabilă și nenegociabilă. Desigur, cuantumurile acestei remunerații rămând de analizat, magistrații înșiși atrăgând atenția în recenta Scrisoare deschisă a dânșilor asupra, cităm, ”anomaliilor permise de actuala reglementare”. Fapt care le face cinste. Din punctul nostru de vedere, motivele prezentate în acest articol sunt singurele care pot justifica un tratament remuneratoriu diferențiat al magistraților în raport cu alte categorii profesionale. Sunt perfect îndreptățite referirile magistraților și la restricțiile de drepturi și libertăți cărora, prin statutul profesiei, ei trebuie să li se supună, și la riscurile pe care exercitarea acestor profesii le presupun, și la gradul de încărcare cu dosare al magistraților, la care nepăsarea guvernanților nu vrea să găsească o soluție de 30 de ani de zile, în disprețul atât al magistraților, cât și al justițiabililor. Dar aceste probleme se regăsesc și în alte profesii, mutatis mutandis. Administrația publică este și ea, în multe locuri, sufocată de dosare, funcționarii publici sunt și ei supuși unor restricții specifice de drepturi și libertăți, mulți medici sunt și ei sufocați de ore suplimentare de lucru și exemplele pot continua.

E timpul, însă, să spunem adevărul până la capăt. Vom cita obiectivele naționale de securitate nr. 3, 4 și 5, enunțate în același Ghid al Strategiei Naționale de Apărare a Țării, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Conform Strategiei, sunt obiective naționale de securitate:

3. Înlăturarea deficiențelor care afectează buna guvernanță, întărirea capacității administrative, protejarea procesului decizional față de influențe sau acțiuni nelegitime sau netransparente.

4. Dezvoltarea consolidată, durabilă și adaptată schimbărilor sociale a marilor sisteme publice (justiție, sănătate, educație, protecție socială).

5. Asigurarea unui mediu economic performant, dinamic și competitiv […]”.

 Practic, sunt obiective naționale de securitate, în ordinea din document, justiția (conform obiectivului 2, citat supra), administrația, din nou justiția (conform obiectivului 4), sănătatea, educația, protecția socială, economia. Nu avem nicio îndoială că, exceptând justiția, care este în capul listei și, pe deasupra, este menționată de două ori în două obiective distincte, ordinea de așezare în această listă a celorlalte domenii de interes este întâmplătoare. Sunt egal de importante și administrația, și sănătatea, și educația, și economia, iar statul trebuie să le aibă în vedere în mod egal ca obiective de securitate națională, inclusiv sub forma alocării de resurse de înalt nivel, de care se bucură deja nu doar magistrații, ci și înalții funcționari din ministere și din alte autorități și instituții centrale. Revine și actanților din sănătate, educație, economie, să invoce în sprijinul revendicărilor lor viitoare inclusiv considerente de securitate națională, așa cum se pot ele desprinde din documentele de securitate ale României și ale Uniunii Europene, în acord, evident, cu posibilitățile economice ale statului. Trebuie observat cu obiectivitate că expunerea la corupție, sursă de insecuritate națională și internațională, este la fel de puternică și în administrație, nu doar în justiție. Sunt expuse birourile arhitecților-șefi, care eliberează autorizații de construcție și avizează planuri de urbanism pentru dezvoltatorii imobiliari, cu urmări ireversibile asupra calității vieții în comunități, sunt expuse structurile administrative implicate în achiziții publice, sunt expuse structurile administrative implicate în distribuirea fondurilor europene și exemplele pot continua. Administrația, educația, sănătatea, sunt următoarele domenii spre care trebuie îndreptate alocări de resurse de înalt nivel, așa cum se întâmplă astăzi în justiție.

Concluzii

Până la echilibrarea balanței de venituri în România, pentru calmarea tensiunilor sociale create pe subiectul pensiilor de serviciu, prin actele și faptele lor magistrații ar trebui să transmită în societate sentimentul revigorant că fac, cu adevărat, ceea ce sunt sunt chemați să facă: dreptate. Problema nu este că cei mai mulți dintre dânșii nu ar face în mod profesionist acest lucru, ci aceea că, existând o ruptură de comunicare între corpul profesional al magistraților și societate, membrii acesteia din urmă nu au decât vagi și, de multe ori, distorsionate reprezentări despre munca magistraților. Cu alte cuvinte, munca tenace și dificilă a majorității corpului de magistrați nu creează nicio impresie și nu transmite niciun fel de mesaj în societate, din simplul motiv că nu există canale de comunicare oficiale, efective și oneste create în acest scop. Cu titlu comparativ, Curtea de Casație a Franței organizează anual o conferință de presă. Ar trebui depășit sistemul actual de comunicate rare și seci ale C.S.M., ar trebui angajați în comunicare magistrați care au darul comunicării, ar trebui date explicații publice prompte și clare în situații delicate, cu impact în societate, în limitele permise de lege, ar trebui evidențiat periodic ce se întâmplă bun în justiție și ar trebui asumat cu sinceritate ce se întâmplă rău (sau sinistru) în aceasta. Criza pensiilor de serviciu este rezultatul crizei cronice de comunicare oficială, efectivă și onestă a corpului magistraților cu societatea.

Zeița romană a dreptății pământene, Iustitia, ”răspândea printre oameni sentimentele de dreptate și de virtute[1]. Ea ”trăia în mod firesc printre muritori[2].

[1] P. Grimmal, Dicționar de mitologie greacă și romană  – Ed. Saeculum I.O., 2001, pag. 280
[2] idem

————————————

Avocat Secoșan Ferdinand – Baroul Timiș
Articolul a apărut în nr. 1/2020 al revistei Curierul Judiciar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © 2012- Avocat Secosan - Toate drepturile rezervate.