Avocat în Europa

Curierul Judiciar

Câteva observații pe marginea recentei hotărâri a C.J.U.E. în cauzele conexate C-58/13 și C-59/13

Hotărârea preliminară pronunțată la 17.07.2014 de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexate C-58/13 şi C-59/13 nu este, în esență, o noutate în jurisprudența acestei instanțe europene. Hotărârea este rezultatul aplicării consecvente a regulilor pieței unice și ale libertății de stabilire prevăzute de tratatele Uniunii Europene[1]. Nouă este doar situația de fapt căreia i s-a aplicat această hotărâre. Ea ne prilejuiește și ocazia unui scurt excurs prin unele situații mai puțin cunoscute, credem, publicului larg, în ce privește practica avocaturii în unele țâri unionale.

1. Licența în țara proprie, admiterea în avocatură în altă țară, cerere de înscriere în Barou în țara proprie. Opinia C.J.U.E.

Aceasta este, în esenţă, „schema” aplicată de reclamanţii Angelo Alberto Torresi şi Pierfrancesco Torresi, în încercarea lor de înscriere în secţiunea specială a Tabloului avocaţilor din Italia. Reclamanții au absolvit Dreptul în Italia, au trecut cu bine în Spania un examen de echivalare spaniolă a studiilor de Drept italiene, s-au înscris în Baroul spaniol via Tenerife (Ilustre Colegio de Abogados de Santa Cruz de Tenerife), printr-o simplă cerere, după care, cu titlul spaniol de abogado astfel obţinut, au tentat înscrierea în Baroul italian, via Consiliul Baroului din Macerata. Cererile reclamanților au ajuns în atenţia Consiliului Naţional Avocaţial (Consilio Nazionale Forense). Acesta, pentru a se pronunţa asupra cererilor, a sesizat în prealabil Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu o cerere conținând două întrebări, dintre care prima este relevantă în speţă: „Articolul 3 din Directiva 98/5/CE[2], în lumina principiului general al interzicerii abuzului de drept și a articolului 4 alineatul (2) T.U.E., referitor la respectarea identităților naționale, trebuie interpretat în sensul că obligă autoritățile administrative naționale să înscrie în tabloul avocaților stabiliți resortisanții italieni care ar fi avut comportamente abuzive în raport cu dreptul Uniunii și se opune unei practici naționale care ar permite unor astfel de autorități să respingă cererile de înscriere în tabloul avocaților stabiliți în cazul în care ar exista circumstanțe obiective care permit să se rețină existența unui abuz de drept al Uniunii, sub rezerva, pe de o parte, a respectării principiilor proporționalității și nediscriminării și, pe de altă parte, a dreptului persoanei interesate de a se adresa justiției pentru a invoca eventuale încălcări ale dreptului de stabilire și, prin urmare, a controlului jurisdicțional asupra activității administrației?„.

Răspunsul Curții a fost previzibil. Curtea a înlăturat acuza de abuz de drept conținută în întrebare, privind „schema” înainte amintită a reclamanților Torresi, arătând că simpla deplasare de la licența în Drept într-o țară la admiterea în Baroul altei ţări, urmată de revenirea în țara de origine cu titlul astfel dobândit în vederea înscrierii sub acest titlu în Tabloul avocaților, nu doar că nu reprezintă în sine un abuz de drept, dar „constituie una dintre ipotezele în care obiectivul Directivei 98/5 este atins„. Prin urmare, Curtea a conchis: „Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la prima întrebare că articolul 3 din Directiva 98/5 trebuie interpretat în sensul că nu poate constitui o practică abuzivă deplasarea unui resortisant al unui stat membru în alt stat membru pentru a obține în acesta calificarea profesională de avocat în urma promovării unor examene universitare și revenirea sa în statul membru al cărui resortisant este pentru a exercita în acesta profesia de avocat sub titlul profesional dobândit în statul membru în care s‑a obținut această calificare profesională”.

Care este contextul în care unii absolvenți italieni de Drept aleg calea spaniolă pentru a ajunge în final pe Tabloul avocaților din Italia vom încerca să lămurim în cele ce urmează.

2. Soluția spaniolă pentru avocații italieni. De ce?

„Schema” aplicată de reclamanții Torresi nu este singulară în Italia, unde existau în 2013 peste 3000 de avocaţi italieni cu drept de a profesa în această ţară sub titlul de abogado dobândit în Spania. Ce explică acest fenomen? Sistemul italian de dobândire a titlului de avocat. Ce are de făcut un absolvent de Drept italian pentru a accede în această profesie? Are de găsit un dominus, un avocat care să îl ia în stagiu pentru o perioadă de doi ani. Nu există examenul de admitere în profesie pentru obţinerea titlului de avocat stagiar, pe care îl cunoaştem în România. În primele 6 luni de stagiu, dominus este liber să aleagă dacă îşi plăteşte sau nu stagiarul (numit praticante, în limbajul de specialitate italian). După 6 luni, dominus este liber să îi achite stagiarului său atât cât consideră că trebuie, în contrapartidă la prestaţia sa. „Salarii” de 200-300 euro sunt monedă comună pentru un praticante. După stagiu, Consiliul Baroului eliberează celui interesat un certificat de stagiu, necesar înscrierii la singurul examen de autorizare a exercitării profesiei de avocat: Examenul de Stat. Acesta presupune o probă scrisă din 3 materii (drept civil, drept penal şi redactarea unui act) şi, la interval de circa 1 an, o probă orală care acoperă 5 materii de Drept, plus reglementările privind organizarea profesiei. Acest examen pare a fi extrem de sever şi pare a fi, alături de „sclavia” remarcată în mediile respective în legătură cu perioada de stagiu, cauza tentaţiei unor absolvenţi de drept de a încerca intrarea în profesie via Spania. Spuneam „pare a fi”, pentru că cifrele contrazic aparenţele. Site-ul Asociaţiei Naţionale a Avocaţilor Italieni arăta în februarie 2014 că, în timp ce media europeană este de 127 avocaţi/100.000 locuitori, media italiană este de aproape 4 ori mai mare: 406 avocaţi/100.000 locuitori. Alte surse indică numai pentru arealul Romei un număr de avocaţi egal cu numărul avocaţilor din Franţa. Rezultă că, de fapt, Examenul de Stat italian nu e chiar atât de sever, din moment ce prin filtrul său trece un număr nu mare, ci foarte mare de aspiranţi la titlul de avocat. De ce se alege, în acest caz, calea spaniolă? O explicaţie simplă este aceea că se ocoleşte în acest mod obligaţia de a se trece timp de doi ani prin condiţia de praticante. În Spania, condiţia stagiului nu există.

3. Calea spaniolă

Soluția spaniolă a fost şi este preferată de studenţii beneficiari ai burselor de tip Erasmus, Socrates sau Leonardo, cu ajutorul cărora ei îşi desăvârşesc studiile la facultăţi de Drept din Spania în baza unor programe de schimburi culturale bilaterale. Prima condiţie pentru a deveni abogado este cunoaşterea limbii spaniole, condiţie pe care studenţii înainte amintiţi reuşesc să o îndeplinească. „Calea spaniolă” către titlul de abogado avea, până în octombrie 2011, repere simple: întâi, o probă de omologare a diplomei de licenţă, probă incluzând examene de limbă spaniolă, economie politică, drept penal şi drept civil, drept procesual, drept comercial, dreptul familiei, dreptul muncii. După trecerea probei, o simplă cerere la un Barou local (Colegio de abogados) permitea dobândirea titlului de avocat în Spania. Din noiembrie 2011, „calea spaniolă” s-a complicat. Decretul regal nr. 775/2011 a introdus obligativitatea unui Master de doi ani  în avocatură după proba de omologare anterior amintită, şi un examen final constând într-o grilă cu 75 de întrebări: 50 pe chestiuni de organizarea şi deontologia profesiei şi 25 pe chestiuni de Drept studiate în cursul masteratului. În niciuna dintre variante, „calea spaniolă” nu era, respectiv nu este, deloc uşoară, pentru că presupune nu doar cunoaşterea perfectă a limbii spaniole, ci şi o pregătire intensă pentru materiile care fac obiectul examenelor. Odată trecute aceste încercări, tânărul abogado are dreptul, dacă doreşte, să revină în ţara de origine şi să se înscrie pe lista specială a avocaților cu drept de exercitare a profesiei sub titlul profesional dobândit într-o ţară unională, în speţă în Spania.

4. „Calea” româno-italiană

O surpriză: 4% dintre avocaţii înscrişi pe listele speciale ale Tabloului avocaţilor italieni au dobândit titlul profesional în România şi au obţinut dreptul de practică în Italia. În anul 2013, Baroul din Tivoli a semnalat Consiliului Naţional Avocaţial din Italia unele nereguli legate de aceste înscrieri şi a solicitat demararea unei cercetări în cauză. A fost sesizat Ministerul italian al Justiţiei, care a solicitat informaţii de la ministerul omolog din România. Lucrurile au fost clarificate: absolvenţii italieni de Drept, care obţinuseră titlul profesional de avocat în România, au apelat în acest sens la structura ilegală a domnului Pompiliu Bota. Ca efect, anul acesta, numai la Locri, 34 de „avocaţi” cu titlul profesional astfel dobândit au fost suspendaţi din profesie.

5. Concluzii

Nu cunoaștem toate sistemele de organizare a profesiei din ţările Uniunii Europene, aşa încât nu putem decât să prezumăm că accesul la profesia de avocat nu se face cu uşurinţă în niciuna dintre ele. E adevărat că sunt ţări în care examenul de primire în profesie pentru dobândirea calităţii de avocat stagiar lipseşte (cazul Italiei). Sunt altele în care nu e necesar stagiul în avocatură, care este înlocuit cu un Masterat în avocatură (cazul Spaniei). Însă, în contrapartidă, examenul necesar pentru autorizarea exercitării profesiei nu este deloc uşor, cu atât mai mult cu cât el se desfăşoară într-o limbă străină. Adăugând şi provocările financiare pe care le creează etapele obligatorii prealabile acestui examen, estimăm că eventualul impact pe care Hotărârea Curţii de la Luxemburg l-ar putea avea în viitor asupra Tabloului avocaților din România va fi minor.

…………………………………………………

Avocat Secoșan Ferdinand – Baroul Timiș

Articolul a apărut în nr. 8/2014 al revistei Curierul Judiciar.

Cuprinsul numărului 8/2014  al revistei Curierul Judiciar se găsește aici: http://www.beckshop.ro/fisiere/6758_fp_3549_CJ8-2014.pdf

[1] Curtea de la Luxemburg s-a mai pronunţat în cauze privind libertatea de stabilire a avocaţilor, după cum urmează: Cauzele Thieffry, C-71/76, Klopp, C-107/83, Gullung, C-292/86, Vlassopoulou, C-340/89, Gebhard, C-55/94, Wouters, C-309/99, Pesla, C-345/08, Comisia c. Marele Ducat al Luxemburgului, C-193/05, Koller, C-118/09.

[2] Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 98/5/CE din 16 feb. 1998 de facilitare a exercitării cu caracter permanent a profesiei de avocat într-un stat membru, altul decât cel în care s-a obţinut calificarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © 2012-2019 Avocat Secosan